Din câte sacrificii e făcută o mamă?

Mâini care spală, adună, plămădesc, strâng la piept, mângâie, alină, sprijină, așteaptă.

Fire de păr albite mult înainte de vreme.

Nopți nedormite.

Gânduri negre măcinate și frământate la nesfârșit.

Doruri care nu se sting niciodată.

Așteptări și așteptări și alte așteptări, unele după altele, unele peste altele, întotdeauna prea multe așteptări.

Frici care mușcă.

Griji de nealinat.

Oale și farfurii umplute în fiecare zi cu mâncare, apoi spălate, apoi așezate pe raft, apoi umplute din nou cu mâncare, de câteva ori pe zi, în fiecare zi.

Planuri care nu se vor împlini niciodată și lucruri care se vor întâmpla, deși nu au fost planificate.

Sărutări pe frunte care se cred neputincioase, dar care au atâta putere să vindece.

Mii de povești spuse după zile întregi de muncă.

Dezamăgiri față de propria persoană, dar și față de cei din jur.

O nepăsare a lumii întregi care a trebuit mereu înfrântă.

Zeci de comprese așezate pe frunte în miez de noapte.

Neputințe care s-au lipit de suflet și nu s-au lăsat nici alungate, nici spălate, nici smulse din piept.

Ani de stat în umbra unui loc din spate, niciodată primul, niciodată al doilea, mereu ceva mai în spate decât toți cei iubiți.

Hainele slinoase ale lui nu sunt și nu pot pe care le-a purtat fără să vrea.

Visuri care nu s-au mai împlinit.

Ace care i-au străpuns vârfurile degetelor și toate costumele pentru serbare pe care le-a croit din hainele ei.

Renunțările, marile și mici renunțări despre care nu a vorbit și nu va vorbi nimeni niciodată, nici măcar ea.

Dorințe care poate mai zac și acum într-un geamantan uitat sub pat sau prin dulap.

Borcane cu zacuscă în care au picurat lacrimi de dor.

Singurătatea, inevitabila singurătate a cuibului care rămâne gol.

Inocența ochilor care o privesc din fotografii mai vechi, neîncărcați de atâtea griji și în care nu se mai recunoaște demult.

Riduri care i se adună în jurul zâmbetului.

Un telefon care nu sună atât de des pe cât ar putea, nici dintr-o parte, nici din cealaltă, din cauză că, în vreme ce viața unora se golește, a altora e deja plină până la refuz.

Albii întregi de scutece frecate cu mâinile goale.

Locuri care vor rămâne pe veci nevăzute și neștiute.

Aripi care au crescut ca să zboare, dar care, undeva pe drum, s-au oprit ca să protejeze de răul din viață. Și nu au mai zburat la fel de mult sau departe.

Neajunsuri.

Lacrimi izvorâte din sentimente care atârnă greu, prea greu pe suflet.

Cutii de bomboane din care abia dacă a gustat.

Momente în care a simțit că vrea să plece departe ca să se caute pe ea însăși, dar în care nu a plecat.

O tinerețe de care nu mai știe dacă s-a bucurat și care a trecut prea ușor pe lângă ea.

Sute de lucruri pe care nu și le-a cumpărat.

Strigăte de ajutor care au rămas nerostite.

Umerii care dor și de la timp, dar și de la câte brațe au purtat.

Uniforme călcate, lacrimi șterse de pe obraji, codițe împletite, cuvinte de încurajare și neputințe, alte neputințe, rămase toate nenumărate.

Frustrări.

Reproșuri și insulte pe care nu le-a meritat.

Simplul fapt că a pășit în spate și că a rămas acolo, în umbră, lăsând loc destul în lumină pentru cei care înseamnă mai mult pentru și decât ea.

Mese la care a mâncat din picioare.

Rugăciuni pe care a fost nevoit să le rostească cu disperare.

Toate micile bucățele pe care le-a rupt din ea și le-a dat mai departe, fără să aștepte ceva înapoi.

Greutăți care au fost împărțite în mod inegal la doi.

Necazuri.

Tristeți pe care, de nevoie, le-a închis în ea și le-a înșirat ca pe mărgele în ceva ce nu va vedea niciodată lumina zilei.

Suspine care au răsunat în camere goale, de fiecare dată goale.

Noduri pe care s-a chinuit să le lege, dar care, cu timpul, s-au desfăcut, fără să o întrebe, fără să o anunțe înainte, din simplul motiv că așa funcționează viața.

Toate aceste lucruri, mărunte sau mari, sunt sacrificii. Și din toate aceste sacrificii e făcută o mamă, din ele și din altele, prea multe pentru a fi numărate, prea grele pentru a fi duse în spate de un singur om, într-un singur suflet.

Dar ce noroc că mama nu e niciodată doar un om.