Zece ani, aproape două milioane de cuvinte, șaisprezece cărți și sute de mii de emoții trezite, așa aș rezuma până acum tot ce înseamnă Dama de Treflă.
Pentru Zedekiah Markov, iubirea este doar un alt punct pe lista nesfârșită a lucrurilor care dor. În viața lui, iubirea și dezamăgirea au fost întotdeauna inseparabile, motiv pentru care a ales să stea la distanță de orice om care l-ar fi putut face să mai simtă ceva.
Dar totul se schimbă brusc atunci când o întâlnește pe Zaylee. Ea vede mai mult decât ar vrea el să arate, pentru că e încăpățânată și are felul acela minunat de a ademeni și, în același timp, de a se lăsa ademenită în jocurile lui.
În bezna vieții lui, ea răsare ca o stea. Dar stelele care îți luminează calea te pot arde dacă te apropii prea mult de ele...
Zaylee Evans s-a mințit mereu că Aaron o făcea fericită, că felul lui obsesiv și distructiv de a iubi nu o rănea. S-a mințit mereu că el îi era de ajuns, dar adevărul e că accidentul îl schimbase prea mult, îl transformase într-un cu totul alt om, unul atât de greu de iubit.
Iar când Zedekiah Markov a apărut în viața ei, au fost suficiente o privire grăbită și un zâmbet misterios pentru a se da totul peste cap. Însă povestea lor de dragoste pare a fi blestemată. Unul nu mai poate iubi, celălalt e legat mult prea strâns de altcineva, și fiecare încearcă să îl salveze pe celălalt, crezând că el însuși nu poate fi salvat.
Ce vor alege? Să riște, făcând pași unul către celălalt, sau să dea înapoi, renunțând la tot ce ar putea fi între ei?
Se spune despre dor că arde și apasă și doare.
Dar, uneori, nici iubirea nu e un sentiment mai ușor de trăit, pentru că și ea, la fel ca dorul, îți răscolește sufletul și te întoarce pe dos, te prinde în mrejele ei și te ține strâns, până ajungi să nu mai știi, să nu mai poți, să nu mai vrei să fii ca înainte. La fel ca dorul, iubirea te schimbă, întotdeauna în mai bine, niciodată în mai rău, și te învață că în fiecare zbatere a inimii pricinuită de ea există un strop de magie.
Acest volum de poezii este despre dor și amor, dar, înainte de toate, este despre tot ce se întâmplă între ele.
Poți să te ascunzi de trecut? Doar dacă ești dispus să renunți la tot ce ai iubit.
Emma și David fug. Fug de trecut, de responsabilități, de lecțiile dificile pe care viața se încăpățânează să le aștearnă în fața lor. Cândva, formau o familie adevărată alături de micuțul Noah, dar acum se îndepărtează tot mai mult unul de celălalt. Timpul nu este de partea lor. A venit momentul să înțeleagă că întunericul pe care fiecare îl ascunde nu îi desparte, ci îi apropie și îi provoacă să devină ei lumina.
Iubirea nu e o flacără plăpândă care arde în întuneric. Iubirea e întunericul. Ne dă un scop pentru care să ardem, acela de a încălzi și de a face lumină pentru celălalt.
Prinși între curaj și renunțare, viața celor trei se transformă într-un vârtej amețitor în care trecutul amenință să scufunde tot ce au încercat să construiască. Pentru a se salva, ei trebuie să își asume tot: greșelile, neliniștile, spaimele, și să învețe să își accepte imperfecțiunile.
Delilah a fost nevoită să înțeleagă mult prea devreme că oamenii se împart în două categorii, cei care pleacă și cei care rămân, dar a învățat să accepte asta fără să îi judece, pe niciunii dintre ei.
Tatăl ei a trebuit să plece, a trebuit să plece cu mult timp în urmă, fiind prins mult prea strâns în mrejele unui vis care nu îi dăduse niciodată pace, însă mama ei a rămas, iar acum Delilah nu își dorește nimic altceva decât fericire, fericire pentru mama sa. Și o zi liberă în Ajunul Crăciunului, bineînțeles, iar de aici și până la un protest de amploare împotriva băncilor mai e doar un pas.
În același oraș, nu foarte departe, viața lui Max e plină de scaune goale, urme de cerneală întinsă și amintiri care îi fac sufletul să se strângă într-un ghem dureros. De când și-a pierdut mama, nimic nu mai e la fel, de parcă ar fi luat cu ea toată culoarea și fericirea care îl însoțeau înainte la fiecare pas.
Dar Max s-a săturat de scaune goale, s-a săturat să aștepte un tată care e întotdeauna mult prea ocupat, s-a săturat de promisiuni nerespectate și dezamăgiri care rănesc prea adânc. Nu și-a dorit decât o familie, chiar dacă încă nu știe ce înseamnă mai exact una, iar de aici și până la a fugi de acasă cu un rucsac plin de speranțe în spate, nu e deloc prea mult.
E Ajunul Crăciunului la secția de poliție numărul nouă. Ar fi trebuit să fie o seară normală, liniștită. Cei doi polițiști de serviciu aveau un program bine stabilit, pus la punct până la cel mai mic detaliu. Voiau să comande pizza, să se uite la seriale și să se joace Candy Crush până li se împăienjeneau ochii. Dar le-a ieșit cu totul altceva.
Ar fi putut fi o seară liniștită dacă o adunătură ciudată de oameni, adusă laolaltă de întâmplări care ar putea fi considerate coincidențe de unii și miracole de alții, nu s-ar certa de o parte și de alta a gratiilor din arest.
Și nici nu a fost nevoie de prea multe lucruri pentru a se ajunge aici. De fapt, pe cine încercăm să mințim? A fost nevoie de o mulțime de lucruri pentru a se ajunge aici. A fost nevoie de câteva dorințe, de o provocare, o pânză pentru pictură, un slogan, o cauză, internet banking, două scrisori, un buletin de știri, niște sfaturi de viață, o coadă de mătură, cabluri roase, un serial celebru, un nivel greu la Candy Crush, o baterie moartă, câteva telefoane, încuietori smart și multe, multe altele.
Însă, mai presus de toate, a fost nevoie de un mic miracol de Crăciun.
Povestea asta e despre doi oameni care ar face aproape orice ca să nu fie împreună.
Povestea asta e despre doi oameni care ar face orice să nu se piardă unul pe altul. Mai puțin să recunoască faptul că se iubesc.
Când credea că a pierdut totul, Axel întâlnește mâna întinsă a Annei, care încearcă să îl salveze din vâltoarea destinului său. Dar poți salva cu adevărat pe cineva care nu își dorește să fie salvat?
O iubire negată nu dispare. Dar nici nu îți poate proteja inima de intemperiile vieții. Iar Axel este pe cale să afle că nu se poate împotrivi destinului și nici iubirii atunci când a venit în sfârșit momentul să lase durerea în spate și să se vindece.
E firesc să iubești.
E înspăimântător.
Și înălțător.
Te poate dărâma și te poate urca pe culmi la care altfel nu puteai ajunge, pentru că iubirea e singura cale existentă spre ele.
E copleșitor.
Și e frumos să iubești.
„Suflete captive” este o carte născută din acele constrângeri, mai mici sau mai mari, pe care le trăim cu toții, zi de zi.
Cartea este o colecție de cinci povești care îți zdruncină sufletul și rescriu starea firească a lucrurilor într-o lume pe care credeai că o cunoști. Este o serie de lecții despre puterea schimbării și a acceptării, despre refugiul sufletului, despre fața urâtă a realității și despre puritatea inimilor care nu renunță.
„Există o sămânță de rău în fiecare bine și o sămânță de bine în fiecare rău. Uneori, linia dintre cele două e atât de fină încât devine greu să le distingi. Un rău făcut pentru o cauză bună rămâne, totuși, un rău, iar un bine făcut prin mijloace nedrepte e doar praf în ochii lui Dumnezeu.”
„Azi nu mai sunt așa cum mă știai tu, naivă și cuminte. M-am schimbat. M-ai schimbat tu. M-au schimbat toți oamenii care nu mi-au fost ce trebuia. Puțin câte puțin, așa, fără să simt. Azi, nu mai am regrete și nici nu îmi mai e dor de tine sau de noi... Mi-am prins alte vise în păr de dimineață și nu îmi mai fac iluzii că se vor întâmpla minuni. Am învățat să accept realitatea și să nu îmi mai fac speranțe deșarte. Am învățat să eliberez oamenii care oricum mi-au plecat sau pe cei pe care încă îi păstram în suflet inutil.
Să nu mai spui că mă cunoști. Te-am lăsat să-mi pleci din suflet și am închis definitiv acea ușă. Dacă aveai de gând să te întorci… E prea târziu! Nu mă mai rog de oameni să mă iubească și nu îmi mai leg fericirea de ei. Nu mai cred că am nevoie de ajutor ca să mă ridic și nici ca să reușesc ce mi-am propus. Nu mai aștept să mi se întâmple lucruri frumoase, le fac eu însămi și, dacă vreau ceva, îmi iau pur și simplu.”
„Iubirea ca o lecție de viață” este o poveste a metamorfozei, a femeii care înțelege cum vrea și cum merită să fie iubită, este o poveste despre renunțare și maturizare, dar, înainte de toate, este o lecție de viață.
Iubiri și păcate
„Iubiri și păcate” este singura carte pe care m-am simțit datoare să o scriu, datoare față de mine, copila care a început cu mulți ani în urmă să scrie poezii. Nici ea nu a fost o carte perfectă cum, de altfel, nicio carte nu poate fi, dar naivitatea versurilor pe care le-a cuprins îmi va aminti mereu de naivitatea visurilor pe care le-am avut în copilărie.
O parte dintre poeziile care se regăseau în acest volum au fost rescrise și ulterior republicate în volumul „Dor și Amor”.
Seria „Mai presus de el”
Când mă gândesc la seria „Mai presus de el”, zâmbesc inevitabil, pentru că reprezintă unul dintre cele mai frumoase începuturi pe care le-am trăit vreodată și totodată primii pași pe care i-am făcut pe un drum la care ani întregi am putut doar să visez. Nu este o serie perfectă, cu siguranță nu este, din cauză că toate cuvintele îmi erau prea crude încă și nu mă cunoșteam pe mine suficient de mult ca om care scrie, dar am pus mult suflet în scrierea acestor volume și, drept urmare, a ajuns la sufletele atâtor oameni, demonstrându-mi, poate pentru prima oară, că prin cuvinte poți să vindeci suflete și să schimbi ceva în mai bine într-o lume în care e atât de ușor să faci rău.
Poate într-o zi voi regăsi în interiorul meu resursele necesare pentru a rescrie aceste volume într-o formă care să fie mai aproape de mine, cea de azi, decât de cea care eram atunci când le-am scris, dar până să găsesc aceste resurse, încerc să mă bucur de tot ce înseamnă și ce mi-au oferit aceste cărți, împlinirea unui vis, fericire și pe voi, cititorii mei.