Despre cum iubește lumea

Din păcate, iubirea, prietenia și tot ce e frumos în viață nu se găsesc oriunde, la oricine, nu sunt ușor de căpătat, ba dimpotrivă. Și nu pentru că ele ar fi o raritate, căci nu sunt, ci pentru că pur și simplu fiecare dintre noi nu are atât de multe de dat, pentru că fiecare dintre noi dă câtorva oameni și primește, la rândul său, doar de la câțiva.

Iar partea frumoasă vine atunci când îți dai seama că nu ai nevoie să te iubească o lume întreagă și că nu ai nevoie de toată lumea asta alături de tine, ci doar de acei câțiva oameni care îți oferă ce au mai bun pe de-a-ntregul, nu doar pe bucățele.

Mie mi-a luat mult să înțeleg.

Au fost vremuri în care aș fi dat totul pentru oameni care nu m-au văzut niciodată cu adevărat, iar eu doar m-am consumat.

Au fost vremuri în care voiam să îmi fac din iubirea celorlalți un șirag, așa că am înșirat mărgele strâmbe din sentimente stângace, crezând că așa era firesc să se întâmple. Abia mai târziu am înțeles că iubirea celorlalți nu e ceva ce porți în văzul tuturor, e ceva ce îți trebuie numai ție, ceva ce strălucește mai frumos în intimitate.

Au fost vremuri în care credeam că te iubesc se strigă tare. În cele din urmă am înțeles că te iubesc se spune în șoaptă, pentru că nu urechile lumii sunt cele care trebuie să îl audă, ci sufletul ei.

Și au fost vremuri în care m-am simțit neiubită. Iar în acele vremuri a trebuit să învăț să mă iubesc eu.

Azi, când ajung acasă, lumea rămâne de cealaltă parte a ușii, împreună cu toți oamenii din ea, oameni care nu stau chitiți pe canapea să mă aștepte, să mă iubească, să mă facă fericită, să îmi spună o vorbă bună, să mă cuprindă în brațe.

E doar un om acolo. Iar pentru mine, omul ăsta e lumea întreagă, căci așa se întâmplă cu toate lucrurile frumoase în viață, nu le poți măsura în unitățile în care te-ai aștepta să le măsori, nu vin niciodată așa cum ai crezut că vor veni, nu sunt așa cum ai sperat. Sunt întotdeauna mai mult și mai bine.

Dacă m-aș întoarce înapoi, la mine din acele vremuri mai grele, mi-aș spune că brațele lumii sunt reci, în vreme ce brațele persoanei iubite sunt atât de calde; mi-aș spune să aștept orice în viața asta, numai iubire nu; mi-aș spune că va fi bine; mi-aș spune să nu uit să mă iubesc și pe mine, măcar puțin în fiecare zi; și mi-aș spune să am răbdare, iar atunci când lumea întreagă mă dezamăgește, să o închid de cealaltă parte a ușii și să strâng în brațe ce contează cu adevărat.