Ce nu te învață nimeni...
Adevărul e că nimeni nu se naște pregătit pentru viață. Adevărul e că bâjbâim cu toții prin întuneric încercând să găsim fericirea, de multe ori fără a ști măcar ce înseamnă această fericire pentru fiecare dintre noi. Și adevărul e că, de atâtea și atâtea ori, în tot acest întuneric prin care ne croim drumul, sunt multe lucruri pe care le vei învăța de la alții, dar sunt și mai multe despre care nu te va învăța nimeni.
Nu te învață nimeni că, uneori, viața e făcută din momente în care te privești în oglindă și nu te recunoști și, deși nu îți place nimic din ce vezi în reflexia dinaintea ta, nu știi cum ai putea să îndrepți tot ce e greșit sau altfel decât ar trebui să fie, pentru că nu te-a învățat nimeni, pentru că toată lumea îți spune să te iubești, de parcă ar fi un ordin, dar nu îți spune nimeni cum, așa că rămâi în spațiul acela strâmt și sufocant dintre dorință și neputință.
Nu te învață nimeni că uneori viața se așază și parcă stă pe loc, în vreme ce fiecare fibră din tine cere să meargă undeva, mai departe, să alerge după ceva ce pare să aducă mai multă fericire decât clipa prezentă.
Nu te învață nimeni că poți să alergi după visurile tale, să muncești în fiecare zi pentru ele, iar când le ajungi din urmă și le cuprinzi cu ambele mâini, să nu simți decât un gol nesfârșit și rece.
Nu te învață nimeni că uneori mai bine nu vine niciodată.
Nu te învață nimeni că există și iubire strâmbă pe lume, iubire greșită și găunoasă care, în loc să te facă să zâmbești, te aruncă într-un hău din care ajungi să crezi că nu vei ieși niciodată.
Nu te învață nimeni că atunci când pare că nu mai poți, poate chiar nu mai poți și că ar fi timpul să te oprești, să îți iei răgazul de care ai nevoie fără vreo urmă de vină care să te apese.
Nu te învață nimeni că între a te pune pe tine pe primul loc și a-i pune cei iubiți acolo ar trebui să existe un echilibru, dar, mai ales, nu te învață nimeni nici cum să ajungi la acel echilibru și nici cât poate fi el de fragil.
Nu te învață nimeni că, poate, liniștea dinăuntrul tău valorează mai mult decât orice altceva pe lume.
Nu te învață nimeni că cea mai urâtă formă de singurătate nu se trăiește decât lângă alții.
Nu te învață nimeni că singurul timp la care ar trebui să se conjuge viața e timpul prezent.
Și nu te învață nimeni cum să trăiești ce simți, în special durerea și neputința, dorul și teama, în lumea asta în care ți se spune în fiecare zi să fii puternic și să nu renunți.
Nu te învață nimeni, căci, din nefericire, așa e viața, se învață greu, ca mersul pe bicicletă fără roți ajutătoare, și ca să găsești echilibrul trebuie adesea să cazi la pământ.
