Am învățat să cos înainte să învăț să scriu

Am învățat să cos înainte să învăț să scriu.
Multă vreme am crezut
că primul lucru pe care l-am cusut 
a fost fusta unei păpuși care nu-mi plăcea
și că al doilea a fost un nasture
pe care l-am pus prea sus,
așa că nu s-a potrivit niciodată în gaura lui.

Dar adevărul e că înainte să învăț să cos
am învățat să fac alegeri, încă din prima zi.
Am ales să plâng prima oară
și abia mai apoi să râd. 
Am ales să învăț să merg
și abia după să învăț să mă așez,
să mă întind pe spate, 
să privesc cum se scurge viața norilor de pe cer,
deasupra privirilor mele,
cam la fel cum se scurg și viețile noastre
în ani care ni se par lungi, dar care, 
în esență, 
sunt doar o înșiruire de clipe prea scurte. 
Am ales să pun mereu răul înaintea binelui,
pentru că binele nu are nevoie să fii pregătit
pentru el, 
răul are,
pentru rău trebuie să fii mereu pregătit, nu-i așa?
Dar dacă și pentru bine trebuie?
De ce ne învață toată lumea să ne pregătim pentru rău
și nu ne învață nimeni să ne pregătim pentru bine?

Nu știu. 

Dar știu că am învățat să fac alegeri prima dată,
apoi am învățat să cos, 
iar pe urmă am învățat să scriu, 
și am continuat să cumpăr creioane, pixuri
și călimări de cerneală. 
Ace n-am cumpărat niciodată
și nici ață,
căci cuvintele vor fi întotdeauna mai amăgitoare
decât câteva linii fine adunate într-un tiv.

Privind în urmă înțeleg că,
fără să știu, am cusut însăși viața,
de la un capăt la altul,
am străpuns materialul,
tare precum sufletul crud,
iar vârful acului mi-a străpuns pielea.
Și am vrut să renunț, 
de atâtea ori am vrut să renunț,
s-arunc și bucata asta de material în uitare,
acolo unde mai zac sute de fuste de păpuși
începute, 
dar niciodată ajunse la ultimul nod. 
Totuși, ceva m-a forțat să merg mai departe, 
să trag de vârful acului, 
să îl înfig din nou în material, 
să însăilez din alegeri,
mai bune sau
mai puțin bune,
o viață care n-are să fie niciodată
nici bună, 
nici rea. 

Am învățat să cos înainte să învăț să scriu
și mi-a luat ani de zile să îmi dau seama 
că vârful stiloului semăna cu vârful unui ac
prea mult;
că toate cuvintele înșirate pe foaie, 
asemenea unei cusături,
uneori îți străpung degetele, gândurile, sufletul,
doar ca să te facă să înțelegi la final,
odată cu ultimul nod în chip de punct, 
că lumea asta a noastră
în care nu te învață nimeni cum să fii pregătit
pentru bine
nu e ținută laolaltă de capete de ață,
ci de cuvinte.